RASPUNSUL NOSTRU LA COVID-19
Companiile din Grupul E-INFRA gestionează resurse critice pentru România în acest moment – infrastructură de telecomunicații, energetică, construcții de proiecte cu impact important în activitatea economică. Ne desfășurăm activitatea cu convingerea că infrastuctura modernă și de calitate ne oferă acces la o viață mai bună.
În această perioadă fără precedent pe care o traversăm, facem toate acestea în timp ce avem grijă de noi înșine și cei din jur, asigurându-ne că lucrăm în siguranță, oricând și oricât este necesar pentru a spriji eforturile de combatere a epidemiei.
În acestă perioadă, tot ceea ce facem este ghidat de trei principii de bază:
- Protejarea sănătății și siguranței angajaților, dar și a clienților, partenerilor și a comunităților în care lucrăm
- Asigurarea serviciilor de bază pentru funcționarea infrastructurilor critice pentru România
- Sprijinirea comunităților și a celor care se află în primele linii ale acestei pandemii globale
PROTEJAREA SĂNĂTĂȚII ANGAJAȚILOR
Măsuri sporite de dezinfecție
Am instituit gradual măsuri de dezinfecție și igienă cuprinzătoare în toate sediile și punctele de lucru ale companiilor din Grup, dar și pe toate șantierele noastre. Toate sediile au fost echipate cu dezinfectant de mâini, dezinfectanți pentru suprafețe pe bază de clor sau alcool, măști și mănuși de protecție, și a fost stabilit un program strict de ingienizare a tuturor spațiilor comune
Măsuri stricte de igienă personală
Comunicăm permanent intern măsurile de prevenție și igienă personală recomandate de autorități și asigurăm pentru angajații noștri toate produsele igienico-sanitare necesare pentru prevenție.
Opțiuni de telemuncă
Am implementat ca recomandare principală opțiunea de lucru de la domiciliu pentru toți angajații eligibili care desfășoară activități de tip suport și office și am informat permanent echipele în legatură cu toate drepturile și facilitățile guvernamentale valabile în această perioadă.
Călătorii și întâlniri
Am anulat toate călătoriile de business, dar ne desfășurăm în continuare întâlnirile și discuțiile cu partenerii, furnizorii și clienții la distanță și în spațiul virtual, prin aplicații de comunicare.
Măsuri de izolare
Toti angajații care s-au întors din țările cu grad ridicat de risc sau au intrat în contact cu persoane aflate în acest context au intrat în auto-izolare la domiciliu pentru 14 zile imediat după întoarcere.
Echipamente și măsuri de protecție
Am luat masuri extinse de protecție pentru angajații a căror prezență este indispensabilă sau care nu pot lucra de la domiciliu. Timpul petrecut la birou a fost limitat și este permis doar în cazuri bine justificate și pentru activități care presupun urgență; accesul are durată limitată și este permis doar în ture pentru a diminua contactul între angajați. Asigurăm permanent pentru echipe consumabile și echipamente de protecție: săpun, dezinfectant pentru mâini, măști pentru față, mănuși din nytril/ latex; pentru echipele de intervenție adaugăm și combinezoane și ochelari de protecție.
INFO STATUS
Nu avem în prezent raportat niciun caz de îmbolnăvire în niciuna dintre companiile din Grupul E-INFRA.
ASIGURAREA SERVICIILOR DE BAZĂ PENTRU CLIENȚI ȘI COMUNITATE
Infrastructura și serviciile de telecomunicații sunt acum, mai mult decat oricând, resurse critice pentru funcționarea economiei, a educației, a sănătății, a serviciilor publice. Romania funcționează mai mult decât oricând #digital iar Capitala se afla în centrul ecosistemului. Comunitățile depind mai mult decât oricând infrastructurile de bază pentru a rămâne active și conectate.
Suntem mai alerți decât oricând pentru a asigura mentenanța și furnizarea în continuare către clienții noștri a serviciilor care să asigure condiții optime de funcționare pentru clienții finali, oameni și companii. Am asigurat facilități suplimentare de instalare pentru operatorii de telecomunicații pentru a utiliza întreaga capacitate a infrastructurii subterane. În aest fel, serviciile de telecomunicații sunt furnizate mai rapid, mai sigur și mai stabil.
SPRIJINIREA COMUNITĂȚII
Asigurăm suport pentru comunitate și sistemul medical in lupta acerbă contra Covid-19. Am donat 500.000 lei pentru a contribui la dotarea principalelor centre medicale din București și Cluj-Napoca care gestionează efectele pandemice din România.
Ne-am alaturat fără ezitare demersurilor initiate de Fundația Transilvania Leaders, MagiCamp și Crucea Roșie Română pentru achiziția rapidă de kit-uri de testare, echipamente de protecție pentru medici, dezinfectanți, precum și ventilatoare și videolaringoscoape. Materialele vor ajunge la Spitalul Victor Babeș și Institutul Matei Balș în București și Spitalul Clinic Județean de Urgență și Institutul Oncologic în Cluj-Napoca.
Ne încurajăm în același timp prietenii și partenerii să contribuie la acțiunile de susținere.
Acționăm #împreună, pentru mai multe șanse pentru sistemul medical din România!