Acest site foloseste cookies. Navigand in continuare va exprimati acordul asupra folosirii cookie-urilor. vezi detalii
 
Ne găseşti şi pe facebook!

UTI Grup SA și UTI Netcity Investments anunță vânzarea companiei Netcity Telecom, operatorul rețelei metropolitane subterane de fibră optică din București

Tranzacția presupune achiziția pachetului integral de acțiuni de către Direct One S.A. Finalizarea tranzacției urmează etapele legale și face obiectul aprobării Consiliului Concurenței.

Netcity Telecom este operatorul rețelei metropolitane de fibră optică a municipiului București - Netcity, fiind responsabil de proiectarea, dezvoltarea și operarea acesteia, în baza unui contract de concesiune semnat în 2008 cu Primăria Municipiului București pe o perioadă de 49 de ani, prin care municipalitatea pune la dispoziţie spaţiul public și încasează anual o redevență de 12% din veniturile Netcity - cea mai mare redevență plătită de o companie din România.

Proiectul Netcity a fost licitat în anul 2006 și atribuit companiei UTI Grup SA, care a mobilizat resurse importante pentru dezvoltarea unui concept revoluționar și unic în România, prin care s-a demonstrat cu succes că investițiile private prin parteneriate pe termen lung pot rezolva problemele acute ale comunităților locale.

Proiectul, modalitatea de atribuire, precum și cea de operare au fost auditate ani la rând de către Comisia Europeană, rapoartele acesteia atestând conformitatea acestuia cu legislația și standardele europene.

Proiectul Netcity este unul dintre cele mai ambițioase și mai utile proiecte ale capitalei, fiind vital pentru o bună dezvoltare a serviciilor de comunicații din București. Implementarea sa a permis democratizarea accesului cetățenilor la conținutul media, a desființat monopolul teritorial al operatorilor de cablu, a dus la scăderea semnificativă a costurilor abonamentelor și a contribuit la aspectul civilizat, european al capitalei prin înlăturarea cablurilor aeriene în zonele acoperite de Netcity.

Proiectul Netcity se înscrie în politica europeană de dezvoltare economico-socială a comunităţilor locale și contribuie la dezvoltarea unui oraș modern, aliniat ultimelor cerințe europene de urbanism și calitate a vieții.

Pe lângă investițiile materiale considerabile, Netcity reprezintă expertiza și efortul unei echipe ambițioase și vizionare. Credem că prin aceasta vânzare proiectul Netcity va continua să se dezvolte și suntem mândri că am fost promotorii unui proiect atât de important pentru municipalitate, operatorii de telecom și bucureșteni.

Până în prezent, investiția în rețeaua Netcity, asigurată exclusiv de UTI Grup și UTI Netcity Investments, a depășit 40 milioane de euro. Reţeaua măsoară peste 900 de kilometri de canalizație și acoperă zona centrală a Bucureștiului, fiind racordate aproximativ 12.000 de clădiri. Valoarea redevenței plătite către Municipalitate a depășit 4 milioane de Euro până la data tranzacției.

Acoperire Netcity la 1 septembrie 2016

Dorim să le mulțumim cetățenilor Bucureștiului pentru toleranța față de inconvenientele cauzate de construcția și dezvoltarea rețelei, autorităților locale pentru poziția constructivă față de acest proiect unic în România, băncilor Raiffeisen Bank și OTP Bank pentru finanțare, și nu în ultimul rând, excepționalei echipe manageriale și de specialiști ai Netcity Telecom.

Ne bucură faptul că în urma unui proces competitiv, Direct One – o companie cu capital românesc, a preluat proiectul Netcity dorind să-l dezvolte în continuare conform obligațiilor din contractul de concesiune.

KPMG Romania au fost consultanții financiari ai UTI Grup, iar PwC au oferit asistență pentru Direct One. Pentru aspecte legale, Direct One au fost asistați de Țuca, Zbârcea și Asociații, iar UTI Grup de către Leaua și Asociații.